Miercuri, 28 octombrie, este ultima zi a anchetei de circulație Origine–Destinație, desfășurată inclusiv pe drumurile naționale și autostrăzile din județul Sibiu.
Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, conducătorii auto sunt opriți de polițiștii rutieri și invitați să răspundă la câteva întrebări despre locul de plecare, destinația, traseul și scopul deplasării.
Chestionarul durează aproximativ două-trei minute, iar autoritățile precizează că nu sunt colectate date personale sau informații de identificare a autovehiculelor.
Ancheta se desfășoară o dată la cinci ani, iar informațiile obținute vor fi utilizate pentru realizarea studiilor de trafic și planificarea viitoarelor investiții în infrastructura rutieră.
Șoferii sunt sfătuiți să circule cu atenție în zonele unde se desfășoară ancheta și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri.

