Zara va închide pe 30 ianuarie primul magazin deschis de fondatorul Inditex, Amancio Ortega, în 1975, pe Rúa Juan Flórez din A Coruña. Decizia vine în contextul modernizării conceptului de magazin al brandului, care se axează în prezent pe spații mari, integrate cu tehnologie și un model de retail orientat către experiența clienților, scrie Mediafax.
Magazinul, cu o suprafață de aproximativ 300 mp, a funcționat timp de peste cinci decenii și a fost primul punct de vânzare al brandului, marcând începutul unui imperiu internațional prezent în aproape 200 de țări. În ultima perioadă, locația a fost utilizată și ca spațiu comemorativ pentru aniversarea de 50 de ani a companiei, fiind renovată și amenajată cu o tematică inspirată din galeriile din Marina din A Coruña.
Închiderea a fost comunicată personalului într-o ședință înainte de deschiderea magazinului, iar angajații – aproximativ 11 persoane – vor fi relocati în alte unități Inditex din oraș, inclusiv în magazinul de pe strada Compostela, primul magazin emblematic Zara din Galicia.
Deși magazinul are o valoare istorică ridicată, Inditex susține că spațiul este prea mic pentru a se încadra în modelul actual de business al Zara. În același timp, compania anunță că va continua să folosească A Coruña ca oraș de testare pentru noi proiecte și colecții.
După închidere, Zara va inaugura un Zacaffé în magazinul de pe Calle Compostela, pe 31 ianuarie, concept deja implementat în alte orașe importante, precum Madrid, dar și în China și Japonia.
La nivel global, Inditex deține peste 5.500 de magazine, dintre care 1.528 sunt Zara, alături de brandurile Bershka, Stradivarius, Pull&Bear, Massimo Dutti, Oysho și Lefties.

