Ancheta în cazul taximetristului atacat de trei minori în județul Mureș scoate la iveală detalii grave. Potrivit instanței, atacul nu a fost spontan, ci planificat, scopul fiind uciderea bărbatului pentru a-i sustrage mașina și banii, relatează Digi24.
Incidentul a avut loc după ce șoferul preluase adolescenții din Târgu Mureș cu destinația Porumbeni. În timpul cursei, aceștia au refuzat să plătească, iar taximetristul a încercat să-i coboare din mașină. Atunci, minorul de 13 ani l-a înjunghiat, provocând răni ce necesită șapte zile de îngrijiri medicale. Victima a sunat la 112 și a fost transportată la spital.
Află mai multe: Din bătăi în școli până la cuțite în trafic: tinerii fac legea pe străzi
Cei doi adolescenți de 15 și 16 ani au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Copilul de 13 ani nu răspunde penal, însă DGASPC Mureș a fost sesizată pentru evaluarea situației. Dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, iar ancheta continuă.

