Mai mulți adolescenți, cu vârste între 13 și 16 ani, au fost găsiți drogați, vineri dimineață, în scările unui bloc situat pe strada Doamna Stanca nr. 57, în complexul Azure, după Dedeman. (VIDEO AICI)
Potrivit martorilor, copiii erau amorțiți și aveau dificultăți în a se ridica. Un localnic care a trecut prin zonă a observat starea lor și a încercat să le vorbească pentru a-i ajuta.
Reprezentanții autorităților nu au oferit, până în prezent, detalii despre intervențiile efectuate în acest caz. În aceeași zonă, adolescenți au mai fost găsiți drogați și joi, iar unul dintre ei a fost preluat de ambulanță sâmbătă, în jurul orei 11:00.
Poliția și serviciile de urgență nu au comunicat măsuri suplimentare pentru prevenirea unor incidente similare.

