Ministerul Educației și Cercetării a anunțat, joi, că forma finală a structurii anului școlar 2026-2027 a fost avizată de Comisia de Dialog Social. Potrivit deciziei MEC, cursurile anului școlar viitor vor începe pe 7 septembrie 2026 și se vor încheia pe 18 iunie 2027, fiind prevăzute 36 de săptămâni de cursuri.
Pentru elevii de clasa a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar va avea 34 de săptămâni și se va încheia pe 4 iunie. În cazul clasei a VIII-a, anul școlar va include 35 de săptămâni și se va finaliza pe 11 iunie.
Programele naționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfășura în perioada 7 septembrie 2026 – 23 aprilie 2027.
În plus, săptămâna de vacanță, stabilită la decizia inspectoratelor școlare județene și al municipiului București, va avea loc între 15 februarie și 7 martie 2027. Decizia exactă va fi luată în urma consultărilor cu elevii, părinții și cadrele didactice din fiecare unitate de învățământ.
Pentru predictibilitate, până la 1 aprilie 2027, școlile trebuie să comunice elevilor și părinților structura detaliată a anului școlar, inclusiv deciziile privind elementele flexibile.
Ministerul a explicat că menținerea programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” este justificată de obiectivul acestora: oferirea elevilor de activități practice care să completeze teoria învățată la clasă. MEC subliniază că aceste programe contribuie la dezvoltarea socio-emoțională a elevilor, la învățarea nonformală și la consolidarea parteneriatului între școală, părinți și comunitate.
De asemenea, MEC a precizat că începerea cursurilor pe 7 septembrie și menținerea numărului de săptămâni de cursuri este în interesul superior al elevilor, pentru a nu decalaja examenele naționale de evaluare și admitere la liceu sau facultate.

