Primăria municipiului Mediaș a semnat contractul de concesiune pentru fostul cinematograf central, un pas important pentru revitalizarea zonei din centrul orașului.
Documentul a fost semnat de primarul Gheorghe Roman și de investitorul Horațiu Amedeo Negoiță, având ca obiect imobilul situat în Piața Corneliu Coposu nr. 2A, format din construcții și teren.
Concesionarea a fost aprobată anterior printr-o hotărâre a Consiliului Local, în urma unei licitații publice desfășurate conform legislației în vigoare. Contractul este valabil pentru o perioadă de 25 de ani.
Potrivit autorităților locale, proiectul vizează amenajarea și redeschiderea unui cinematograf, dar și dezvoltarea unor activități complementare, compatibile cu specificul zonei centrale.
Prin această investiție, administrația locală își propune valorificarea patrimoniului public, revitalizarea centrului orașului și extinderea opțiunilor de petrecere a timpului liber pentru locuitorii din Mediaș.
„Am semnat astăzi acest contract pentru fostul cinematograf central. Este un proiect așteptat de mulți medieșeni și sperăm că va fi dus la bun sfârșit în condițiile stabilite”, a declarat primarul Gheorghe Roman.

