AcasăȘtiri din MediașCSEI Mediaș a devenit oficial „Școală de Încredere” după patru ani de...

CSEI Mediaș a devenit oficial „Școală de Încredere” după patru ani de transformare

Date:

Știrile zilei

66 / 100 Punctaj SEO

Centrul Școlar de Educație Incluzivă (CSEI) Mediaș a obținut certificarea oficială „Școala Încrederii”, după un amplu proces de transformare educațională desfășurat pe parcursul a patru ani. Distincția confirmă eforturile profesorilor, elevilor și părinților de a construi un mediu educațional bazat pe încredere, colaborare și dezvoltare socio-emoțională.

Programul „Școala Încrederii” este un proiect național implementat de Transylvania College Cluj-Napoca și promovează practici moderne de educație, axate pe starea de bine a elevilor și implicarea activă a familiilor în viața școlii.

Începând din 2022, CSEI Mediaș a implementat treptat concepte și activități noi, precum „echipa încrederii”, „școala părinților” sau întâlnirile în care elevii au avut rol principal în dialogul cu familiile lor.

„Au fost patru ani în care am clădit o relație mai bună cu elevii noștri și familiile lor”, a declarat Daniela Romilă, directoarea CSEI Mediaș.

Instituția, aflată în coordonarea Consiliului Județean Sibiu, a beneficiat și de investiții importante în infrastructură și modernizare. Prin fonduri europene nerambursabile obținute prin Programul Operațional Regional 2014-2020 au fost investite peste 4,2 milioane de lei, iar recent încă un milion de lei a fost alocat, în parteneriat cu ROMGAZ, pentru amenajarea terenului multifuncțional de sport „Nicolae Piștea”.

Peste 130 de copii din Mediaș și localitățile apropiate beneficiază astăzi de condiții moderne de învățare și de echipamente adaptate nevoilor educaționale speciale.

Certificarea „Școala Încrederii” reprezintă o nouă confirmare a faptului că educația incluzivă din Mediaș continuă să evolueze și să ofere copiilor un mediu sigur, modern și prietenos.

Subscribe

- Never miss a story with notifications

- Gain full access to our premium content

- Browse free from up to 5 devices at once

Alte știri din Mediaș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.