Pericol uriaș pe șoselele din Alba. Un șofer beat criță, cu o alcoolemie uriașă de 2,48 la mie, a provocat un accident după ce a intrat cu mașina pe contrasens și s-a izbit de un autoturism condus de o tânără din Sibiu.
Incidentul s-a produs sâmbătă seara, în jurul orei 22:00, pe strada Nouă din localitatea Lancrăm, județul Alba.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Alba, bărbatul în vârstă de 50 de ani, din localitatea Oarda, conducea din direcția Sebeș spre Alba Iulia când a pierdut controlul direcției și a pătruns pe sensul opus de mers.
Mașina acestuia a lovit un autoturism condus regulamentar de o femeie de 28 de ani din municipiul Sibiu.
Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, însă impactul putea avea urmări dramatice, având în vedere alcoolemia extrem de ridicată a șoferului.
Polițiștii au precizat că bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest la fața locului și a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice. Analizele au indicat o alcoolemie de 2,48 grame/litru alcool pur în sânge.
În urma incidentului, șoferul a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

