Premierul desemnat Eugen Tomac a anunțat luni că formula viitorului Guvern este aproape stabilită, iar lista completă a miniștrilor ar putea fi finalizată până miercuri. Declarația a fost făcută după întâlnirea avută cu liderii PNL, în contextul negocierilor pentru formarea noului Executiv, relatează digi24.ro
Tomac a precizat că își dorește să analizeze mai multe variante pentru fiecare minister înainte de a lua o decizie finală.
„Îmi doresc ca pentru fiecare minister să am cel puțin două sau trei propuneri, iar decizia privind fiecare ministru să fie una asumată”, a declarat premierul desemnat.
Potrivit informațiilor apărute în spațiul public și citate de Digi24, pentru o parte dintre ministere au fost deja conturate variante de conducere, printre numele vehiculate regăsindu-se consilieri prezidențiali, foști miniștri, diplomați și specialiști din administrație.
Cine sunt numele luate în calcul pentru noul Cabinet
La Ministerul Afacerilor Externe este vehiculat numele lui Luca Niculescu, actual secretar de stat în MAE și coordonator al procesului de aderare a României la OCDE. Acesta a ocupat anterior și funcția de ambasador al României la Paris.
Pentru Ministerul Educației este luat în calcul Sorin Costreie, consilier prezidențial pe educație și cercetare.
La Ministerul Culturii apare numele lui Adrian Papahagi, fost apropiat al PDL și unul dintre cei implicați în fondarea PMP, retras din viața politică în ultimii ani.
Ministerul Muncii ar putea fi condus de Lavinia Niculescu, actual secretar general al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, sau de avocata Diana Morar, fost parlamentar și fost secretar de stat în Ministerul Justiției.
Pentru Ministerul Dezvoltării este vehiculat sociologul Vladimir Ionaș.
La Ministerul Sănătății ar putea ajunge Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar București și fost candidat PSD-PNL la Primăria Capitalei în anul 2024.
Ministerul Finanțelor ar putea fi preluat de fostul ministru Bogdan Drăgoi sau de economistul Bogdan Glăvan.
Pentru Ministerul Economiei este menționat Radu Burnete, actual consilier prezidențial pe probleme economice și sociale.
La Ministerul Apărării sunt luate în calcul variantele Mihnea Motoc și Dan Neculăescu.
Ministerul Energiei ar putea fi condus de Corina Popescu, fost director în cadrul Electrica și Transelectrica.
Pentru Ministerul Transporturilor este vehiculat Ionuț Mașala, director economic în cadrul CNAIR.
La Ministerul Mediului apare numele lui Doru Dulceață, iar pentru Ministerul Justiției este menționat Cosmin Soare Filatov, consilier prezidențial pe probleme constituționale.
Negocierile pentru formarea noului Guvern continuă în aceste zile, iar lista finală a miniștrilor poate suferi modificări până la prezentarea oficială în Parlament.

