Circulația rutieră va fi închisă temporar pe Transfăgărășan, marți și miercuri, 1 și 2 septembrie 2026, pentru desfășurarea evenimentului „Bentley Transfăgărășan Experience”.
Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri București, restricția va fi valabilă în ambele zile în intervalul 07:00–11:00.
Traficul va fi oprit pe DN7C, pe sectorul cuprins între kilometrul 104+400 și kilometrul 116+808.
Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență, să respecte semnalizarea rutieră temporară și indicațiile personalului care va dirija traficul în zonă.
După ora 11:00, circulația urmează să fie reluată.

