Organizatorii Electric Castle au anunțat oficial perioada în care va avea loc ediția din 2027. Festivalul este programat între 15 și 18 iulie, pe Domeniul Banffy din Bonțida.
Va fi cea de-a 13-a ediție Electric Castle, iar organizatorii promit din nou sute de artiști și experiențe pentru public.
Abonamentele pentru festival au fost deja puse în vânzare, iar prețurile pornesc de la 159 de euro, plus taxe, pentru acces general.
Ediția din 2026 a atras 272.000 de participanți. Până la anunțarea primilor artiști pentru 2027, fanii pot revedea pe canalul de YouTube al festivalului peste 20 de concerte din ediția precedentă, inclusiv show-uri susținute de Teddy Swims, Archive, Dub Pistols și Kneecap.
Electric Castle 2027 va avea loc, așadar, între 15 și 18 iulie, la Bonțida.

