Un accident rutier s-a produs în localitatea Șaroș pe Târnave, unde un biciclist a fost acroșat de un autoturism. În urma incidentului, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) Mediaș.
La locul accidentului au intervenit de urgență un echipaj SMURD și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
Potrivit reprezentanților ISU Sibiu, biciclistul a suferit un traumatism cranian în urma impactului. Totodată, o femeie a avut nevoie de asistență medicală după ce a suferit un atac de panică.
Ambele persoane au fost preluate de echipajele medicale și transportate la CPU Mediaș pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
Informațiile au fost transmise de locotenent Andreea Ștefan, reprezentanta ISU Sibiu.
Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul nu au fost precizate deocamdată.

