Doi tineri de 19 și 20 de ani au intrat în atenția polițiștilor după ce au circulat cu o mașină fără numere de înmatriculare, în nordul județului Sibiu. Autoturismul a fost urmărit de oamenii legii și oprit în Agârbiciu. Surpriza a venit la verificări: niciunul dintre tineri nu avea permis de conducere, iar amândoi au înregistrat exact aceeași valoare la etilotest.
Totul s-a petrecut duminică seara, 8 noiembrie, în jurul orei 22:00, pe DN 14, între localitățile Axente Sever și Agârbiciu.
Polițiștii aflați în patrulare au observat un autoturism care circula fără plăcuțe de înmatriculare și au pornit în urmărirea acestuia. Mașina a fost oprită ulterior în localitatea Agârbiciu.
În urma verificărilor, oamenii legii au descoperit că autoturismul nu era înmatriculat și că, în aceeași zi, fusese condus, pe rând, de doi tineri, unul de 19 ani, din Axente Sever, și altul de 20 de ani, din Agârbiciu.
Niciunul nu avea permis de conducere, iar la etilotest amândoi au avut același rezultat: 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale.

