Tradiția Camionului de Crăciun continuă la Copșa Mică, unde Tășuleasa Social, alături de partenerul internațional Johanniter-Unfall-Hilfe e.V., a ajuns la cea de-a VII-a ediție a acestui proiect caritabil.
Peste 500 de copii înscriși la Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu”, de la grădiniță până la clasa a VIII-a, au primit astăzi, 29 decembrie 2024, pachete cadou. Cadourile, aduse în oraș de voluntarii Tășuleasa Social, au fost distribuite tuturor elevilor din unitățile de învățământ din Copșa Mică.
„Am învățat că fiecare copil, indiferent de mediul din care provine, trebuie să primească un cadou, pentru că este singurul mod de a-l învăța să dăruiască mai departe”, a declarat unul dintre reprezentanții Tășuleasa Social. În cadrul acestei campanii, voluntarii vor distribui cadouri și în alte 30 de comunități, atât de pe Via Transilvanica, cât și din alte zone.
Acțiunea, desfășurată cu sprijinul numeroșilor voluntari, demonstrează că solidaritatea și generozitatea pot aduce zâmbete pe fețele copiilor, chiar și în comunitățile mai mici.


