30 de sesizări privind violența domestică în doar 3 zile în județul Sibiu. Șase ordine de protecție emise, un bărbat reținut.
În perioada 01 – 03 august a.c., polițiștii sibieni au intervenit în 30 de cazuri de violență domestică, în urma sesizărilor primite prin apelul unic de urgență 112. În 6 dintre aceste situații, în urma completării formularului de evaluare a riscului, a reieșit necesitatea emiterii ordinelor de protecție provizorii, valabile pentru 5 zile. De asemenea, într-un caz, s-a dispus măsura controlului judiciar față de un bărbat care a încălcat ordinul de protecție.
Agresiune în parcarea unui centru comercial din Mediaș
Pe 3 august, în jurul orei 14:40, o femeie a alertat poliția, reclamând că ea, fratele ei și familia acestuia ar fi fost agresați și amenințați de un membru al familiei, în parcarea unui centru comercial din municipiul Mediaș.
Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Șeica Mare s-au deplasat la domiciliul apelantei, unde i-au identificat pe cei implicați: un bărbat de 28 de ani și două femei de 23 și 28 de ani, toți din localitatea Târnava. Agresorul, un bărbat de 51 de ani, domiciliat tot în Târnava, ar fi amenințat cu fapte de violență două femei și i-ar fi agresat fizic pe fratele apelantei și partenera acestuia, imediat după ce aceștia ieșiseră din centrul comercial.
În urma evaluării riscului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile împotriva bărbatului, care a fost și echipat cu un sistem electronic de supraveghere.
Fost partener violent – Ordin de protecție emis la Mediaș
Pe 2 august, în jurul orei 14:35, polițiștii au fost sesizați de o femeie în vârstă de 48 de ani, care a reclamat că a fost amenințată cu fapte de violență de fostul său partener, în timp ce ambii se aflau la locuința acesteia.
Echipajul din cadrul Biroului de Ordine Publică Mediaș a intervenit de urgență, identificându-l pe agresor: un bărbat de 54 de ani, domiciliat în județul Iași. Formularul de evaluare a riscului a indicat din nou necesitatea măsurilor de protecție, astfel că polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile împotriva acestuia.
Reținut după ce și-a amenințat fiica și a încălcat ordinul de protecție
Tot în Mediaș, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au reținut, pe 3 august, un bărbat de 56 de ani, din Ighișul Nou, pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare.
Incidentul a început pe 1 august, când bărbatul și-ar fi amenințat fiica de 16 ani și soția de 49 de ani la domiciliul comun. Fiica a sunat la 112, iar polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, unde au emis un ordin de protecție provizoriu, valabil 5 zile.
Cu toate acestea, în zilele de 1 și 2 august, bărbatul a încălcat ordinul de protecție și a revenit la domiciliu, faptele fiind sesizate de soția acestuia. În urma verificărilor, cele reclamate s-au confirmat, iar pe 2 august, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Sibiu.
Pe 3 august, acesta a fost prezentat în fața instanței, care a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

