SĂPTĂMÂNA VERDE la Eco-Sal Mediaș este în plină desfășurare, iar elevii din mai multe școli din Mediaș au avut ocazia să viziteze centrul pentru a afla mai multe despre colectarea separată a deșeurilor și reciclare.
Astăzi, 24 aprilie 2024, elevii din două clase I și o clasă a VII-a de la Școala „Mihai Eminescu” au vizitat centrul. Le-au fost prezentate atât activitatea operatorului, cât și drumul deșeurilor colectate.
Elevii, profesorii și părinții care i-au însoțit au fost impresionați de activitatea desfășurată la centru. Speranța organizatorilor este ca informațiile transmise să îi convingă pe tineri să aibă o atitudine mai responsabilă față de mediu și să adopte o conduită ecologică, prin colectarea separată a deșeurilor și reciclare.
Vizita la Eco-Sal Mediaș este o ocazie excelentă pentru elevi de a învăța despre importanța protejării mediului și de a se implica activ în acțiuni concrete pentru a reduce impactul negativ al deșeurilor asupra mediului.




