Începând de vineri, au fost demarate lucrările de protecție a versanților pe DN7 – Valea Oltului, cu o investiție de peste 10 milioane de euro, anunță Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova.
Proiectul vizează patru sectoare între Călimănești și Câineni și include montarea de plase ancorate și bariere de retenție pe o lungime de 20,30 km. Vor fi instalate 71.250 m² de plase ancorate și 1.240 de metri de bariere.
Lucrările vor dura 36 de luni și se vor desfășura între orele 7:00 și 16:00, de luni până sâmbătă. În această perioadă, circulația rutieră va fi dirijată pe un singur sens de mers, din cauza restricțiilor temporare.
Directorul Regional al DRDP Craiova, Călin Cosmin, a subliniat importanța acestei investiții pentru creșterea siguranței rutiere, afirmând că obiectivul principal rămâne asigurarea unor drumuri sigure pentru toți participanții la trafic. El a adăugat că astfel de lucrări vor continua și pe alte sectoare de drum din regiune.

