Marți, 17 septembrie, distribuția gazelor naturale va fi întreruptă temporar în localitățile Veștem și Mohu, din județul Sibiu, pentru efectuarea unor lucrări esențiale la sistemul de transport al gazelor.
Potrivit unui comunicat emis de Delgaz Grid, lucrările, realizate de compania Transgaz, vor avea loc între orele 07:00 și 16:00.
În acest interval, consumatorii din cele două localități sunt rugați să închidă toate sursele de foc și să fie atenți la modul de ardere a gazului după reluarea furnizării, timp de 30 de minute. În cazul în care se simte un miros specific de gaz, este esențial ca locuitorii să contacteze imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la numerele 0800.800.928 (gratuit din rețelele de telefonie fixă și mobilă) sau 0265.200.928 (taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom și alte rețele).
Delgaz Grid își cere scuze pentru orice inconvenient și mulțumește clienților pentru înțelegere și cooperare în vederea îmbunătățirii serviciilor de distribuție a gazelor naturale.

