Pompierii sighișoreni au intervenit rapid pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, descarcerare și acordarea primului ajutor medical la un accident rutier petrecut în localitatea Daneș.
La locul accidentului s-au deplasat echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Sighișoara, care au intervenit cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, alături de două ambulanțe SAJ. Din primele informații oferite de lt. Călușeri Alexandra, purtător de cuvânt al ISU Mureș, în accident au fost implicate două autoturisme, iar patru victime neîncarcerate au primit îngrijiri medicale la fața locului.
Autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului.

