30 octombrie 2025, se împlinesc zece ani de la tragedia din clubul bucureștean Colectiv, cel mai grav incendiu produs în România în ultimele decenii. 65 de tineri și-au pierdut viața, iar alți zeci trăiesc și astăzi cu răni adânci, fizice și emoționale.
Incendiul izbucnit în noaptea de 30 octombrie 2015, în timpul concertului trupei Goodbye to Gravity, a fost provocat de artificiile aprinse în interiorul clubului. Flăcările s-au extins rapid, iar în mai puțin de un minut, tavanul s-a prăbușit. 26 de oameni au murit pe loc, iar bilanțul victimelor a crescut treptat, ajungând la 64 în lunile următoare. În iulie 2017, o altă viață s-a stins, ridicând numărul total la 65.
Printre victime s-au numărat artiști, fotografi, jurnaliști, olimpici și studenți. Tragedia a scos în stradă zeci de mii de români, care au cerut atunci demisia guvernului condus de Victor Ponta și o reformă reală în sistemul de sănătate și siguranță publică.
Promisiuni, legi, dar prea puține schimbări
La cinci ani de la incendiu, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care statul român decontează pe viață tratamentele medicale ale victimelor Colectiv. Tot atunci, data de 30 octombrie a fost declarată Ziua pacientului cu arsuri.
Chiar și așa, realitatea din spitalele românești rămâne dură: România are în prezent doar 23 de paturi pentru mari arși adulți și 10 pentru copii. Autoritățile recunosc că, în cazul unui incendiu cu victime multiple, sistemul sanitar ar fi din nou depășit.
Între amintire și revoltă
Părinții și supraviețuitorii tragediei nu și-au găsit liniștea nici după un deceniu. Deși instanțele au pronunțat condamnări, unii dintre cei vinovați au scăpat. Printre condamnați se numără fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, patronii clubului Colectiv – George Anastasescu, Costin Mincu și Paul Gancea –, dar și angajați ai Primăriei și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Aceștia au primit pedepse între 3 și 12 ani de închisoare și au fost obligați să plătească despăgubiri morale în valoare totală de peste 42 de milioane de euro, cea mai mare sumă acordată unei victime fiind de 500.000 de euro.
Un sistem care continuă să greșească
Ironia amară a sorții face ca, la doar o zi înainte de împlinirea celor 10 ani de la Colectiv, doi medici de la Spitalul „Bagdasar-Arseni” să fie reținuți pentru neglijență în tratamentul unui pacient cu arsuri, care a murit.
În urmă cu doar două săptămâni, o explozie produsă într-un bloc din România a readus în memorie tragedia din 2015 – fără vinovați, fără asumare.
O rană care nu se închide
La un deceniu de la Colectiv, România încă își plânge tinerii pierduți. Sistemul care a eșuat atunci promitea reformă, dar continuă să arate aceleași slăbiciuni.
Cuvintele rostite de președintele Iohannis în 2015 rămân valabile și astăzi:
„Cea mai tragică lecție a anului 2015 se numește Colectiv. Corupția ucide.”

