Castelul Bran, unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din România, a fost cumpărat de un celebru om de afaceri american care administrează inclusiv moștenirea legendarului Elvis Presley. Tranzacția surprinzătoare ar putea schimba complet viitorul castelului asociat cu mitul lui Dracula, scrie Mediafax.
Potrivit informațiilor publicate de Profit.ro, compania americană Ad Populum a preluat 80% din Compania de Administrare a Domeniului Bran (CADB), firma care gestionează celebrul castel din județul Brașov. În spatele afacerii se află Joel Weinshanker, omul care administrează Graceland, faimoasa casă-muzeu a lui Elvis Presley din Memphis.
Mutarea vine la doar câteva luni după finalizarea unui proces de arbitraj în SUA, în urma căruia compania CADB a fost transferată moștenitorilor Principesei Ileana a României.
După preluare, americanii s-au pus deja pe treabă. Noua conducere a început recrutările în România pentru mai multe posturi legate de administrarea Castelului Bran, de la ghizi turistici și organizatori de evenimente, până la personal pentru mentenanță și vânzarea biletelor.
Administrarea companiei a fost preluată de Steven Bieg, directorul financiar al grupului Ad Populum, iar firma americană a semnat și un acord cu ceilalți coproprietari ai domeniului.
Ad Populum este cunoscută în SUA pentru investițiile în zona entertainment-ului și a produselor dedicate culturii pop. Compania dezvoltă experiențe turistice și branduri inspirate din muzică, filme și personaje celebre, iar acum pare pregătită să transforme și Castelul Bran într-o atracție de talie mondială.
Astfel, locul asociat de zeci de ani cu legenda lui Dracula ajunge în portofoliul unui magnat american care gestionează unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale culturii rock: Elvis Presley.

