Elevii din anii terminali mai au doar câteva zile la dispoziție până la startul înscrierilor pentru sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat 2026.
Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației, înscrierile pentru sesiunea iunie-iulie 2026 se vor desfășura în perioada 2 – 4 iunie, aceasta fiind prima etapă obligatorie pentru participarea la examen.
În aceeași perioadă, elevii de clasa a XII-a și a XIII-a seral sau frecvență redusă se apropie și de finalul anului școlar. Conform structurii anului de învățământ 2025-2026, cursurile pentru clasele terminale se încheie pe 4 iunie.
După finalizarea cursurilor, absolvenții vor intra în perioada dedicată evaluărilor de competențe. Prima probă programată este evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, care va avea loc între 8 și 10 iunie.
Calendarul probelor de competențe:
- 8 – 10 iunie: evaluarea competențelor de comunicare orală în limba română;
- 10 – 11 iunie: evaluarea competențelor în limba maternă;
- 11 – 12 iunie: competențe într-o limbă de circulație internațională;
- 15 – 17 iunie: evaluarea competențelor digitale.
Probele scrise ale examenului de Bacalaureat 2026 vor începe la finalul lunii iunie:
- 29 iunie: Limba și literatura română;
- 30 iunie: proba obligatorie a profilului;
- 2 iulie: proba la alegere a profilului și specializării;
- 3 iulie: Limba și literatura maternă.
Primele rezultate vor fi afișate pe 7 iulie 2026, iar elevii vor putea depune contestații în aceeași zi și în perioada 8 – 9 iulie. Rezultatele finale sunt programate pentru 13 iulie.
La examen se pot înscrie atât elevii care termină liceul în acest an, cât și absolvenții din promoțiile anterioare care nu au promovat Bacalaureatul în sesiunile precedente.
În cazul elevilor aflați în ultimul an de liceu, înscrierea se face prin intermediul unității de învățământ unde studiază, documentele fiind depuse la secretariatul liceului.

