Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări Cod galben de vreme instabilă pentru mai multe regiuni ale țării, valabile pe parcursul zilelor de joi și vineri.
Potrivit meteorologilor, joi, între orele 10:00 și 23:00, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și zonele montane vor fi afectate de instabilitate atmosferică accentuată. În aceste zone sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii cu viteze de 50 – 70 km/h, precum și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni.
ANM anunță că în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 15 – 25 l/mp, iar izolat acestea pot depăși 30 – 40 l/mp.
Meteorologii precizează că manifestări de instabilitate atmosferică vor apărea local și în restul țării.
De asemenea, un al doilea Cod galben va intra în vigoare vineri, 5 iunie, între orele 12:00 și 23:00, pentru nordul Carpaților Orientali și zona Munților Apuseni.
Și în aceste regiuni sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină, iar cantitățile de apă pot depăși local 30 – 40 l/mp.
Specialiștii ANM avertizează că instabilitatea atmosferică se va manifesta pe arii restrânse și în restul zonelor montane, precum și în sud-estul țării.

