Sistemul de pensii din Germania se pregătește pentru schimbări majore. Comisia pentru Pensii a prezentat o serie de recomandări care ar putea duce la creșterea vârstei de pensionare, contribuții suplimentare și restricții pentru pensionarea anticipată, notează digi24.ro
Printre cele mai controversate măsuri se numără eliminarea posibilității de pensionare la 63 de ani fără penalizări pentru persoanele cu o vechime de 45 de ani în muncă. În plus, cei care vor dori să iasă mai devreme la pensie ar putea suporta reduceri semnificative ale veniturilor lunare.
Comisia propune și corelarea vârstei de pensionare cu speranța de viață. Astfel, vârsta standard de pensionare ar putea crește la 67,5 ani în jurul anului 2042 și la 68 de ani până în 2052. Pe termen lung, nu este exclusă chiar atingerea pragului de 70 de ani.
O altă noutate este introducerea unei componente de pensie bazate pe investiții pe piața de capital, finanțată atât de angajați, cât și de angajatori.
Deocamdată, propunerile nu au fost transformate în lege, însă ele indică direcția în care autoritățile germane intenționează să reformeze sistemul public de pensii.

