Polițiștii rutieri din Sibiu au desfășurat marți, 11 august, o amplă acțiune de control pe DN 1. În numai patru ore, oamenii legii au aplicat 188 de sancțiuni, cele mai multe pentru depășirea vitezei legale.
Acțiunea de tip „RELEU” s-a desfășurat între orele 11:00 și 15:00 și a fost coordonată de Serviciul Rutier Sibiu, în colaborare cu polițiștii din județele învecinate.
În urma controalelor efectuate pe raza județului Sibiu, polițiștii au aplicat 100 de amenzi pentru viteză, șapte pentru nepurtarea centurii de siguranță și alte 77 pentru diferite abateri de la legislația rutieră.
Totodată, a fost constatată o infracțiune de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
În urma neregulilor descoperite, polițiștii au reținut cinci permise de conducere, dintre care trei pentru depășirea vitezei legale. De asemenea, au fost retrase zece certificate de înmatriculare.
Cu sprijinul reprezentanților RAR Sibiu, au fost verificate din punct de vedere tehnic 12 autovehicule.
Pe parcursul acțiunii, polițiștii au efectuat 116 testări pentru consumul de alcool și o testare pentru consumul de substanțe psihoactive.
Șofer prins băut la Gura Râului
Tot marți, în jurul orei 09:40, polițiștii au oprit pentru control, pe strada Strâmbă din Gura Râului, un autoturism condus de un localnic în vârstă de 46 de ani.
Testarea alcoolscopică a indicat o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice. Polițiștii din Săliște continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale.
Mașină neînmatriculată, depistată la Tălmaciu
Un alt caz a fost înregistrat în dimineața zilei de 11 august, la Tălmaciu. În jurul orei 08:20, polițiștii au oprit pe strada 22 Decembrie un autoturism condus de un localnic de 54 de ani.
În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că autoturismul nu era înmatriculat sau înregistrat.
Polițiștii din Tălmaciu au deschis un dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

