Consiliul Național al Audiovizualului anunță că TikTok a eliminat de pe platformă mesajele care promovau mitul „ambulanței negre”, potrivit căruia anumite autospeciale ar răpi copii.
Decizia a fost luată după ce CNA a analizat 90 de materiale cu astfel de informații și a solicitat platformei să intervină împotriva conținutului considerat ilegal.
TikTok a transmis că nu s-a limitat doar la ștergerea postărilor reclamate, ci a eliminat și mesajele asociate hashtagului „ambulanța neagră”. Reprezentanții platformei spun că vor urmări în continuare apariția unor materiale similare.
Subiectul a revenit în atenția publică după un incident grav produs în județul Cluj. O ambulanță care transporta un pacient spre spital a fost atacată de mai multe persoane, pe fondul unor informații false răspândite în mediul online.
În acest caz, șase bărbați și o femeie au fost arestați preventiv, iar șoferul ambulanței a fost rănit.
CNA le recomandă utilizatorilor să verifice sursa informațiilor înainte de a le distribui și să evite propagarea mesajelor neverificate de pe rețelele sociale.
Sursă foto: Gândul.ro.

