Aproape 2,9 milioane de elevi și preșcolari încep astăzi, 7 septembrie, noul an școlar 2026-2027, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.
Anul școlar va avea, în general, 36 de săptămâni de cursuri și se va încheia pe 18 iunie 2027.
Pentru elevii claselor a XII-a de zi și a XIII-a de la seral sau frecvență redusă, cursurile se vor termina mai devreme, pe 4 iunie. Elevii de clasa a VIII-a vor încheia anul școlar pe 11 iunie 2027.
Prima vacanță este programată între 24 octombrie și 1 noiembrie. Vacanța de iarnă va începe pe 23 decembrie și se va încheia pe 10 ianuarie.
În perioada 15 februarie – 7 martie 2027 va exista și o săptămână de vacanță stabilită la nivelul fiecărui inspectorat școlar județean. Vacanța de primăvară este programată între 24 aprilie și 4 mai.
Vacanța de vară va începe pe 19 iunie 2027 și se va încheia pe 5 septembrie 2027.
Pe 5 octombrie, de Ziua Internațională a Educației, nu se vor organiza cursuri.
Programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” vor fi organizate până pe 23 aprilie 2027, fiecare pe durata a cinci zile lucrătoare consecutive, în perioade stabilite de fiecare unitate de învățământ.

