AcasăSIBIUJUDEȚAvea doar 21 de ani! O tânără din Neamț a murit într-un...

Avea doar 21 de ani! O tânără din Neamț a murit într-un accident teribil pe Valea Oltului

Date:

Știrile zilei

Un accident rutier grav, soldat cu moartea unei tinere de numai 21 de ani, a avut loc marți dimineață, 22 septembrie, în jurul orei 03:00, pe DN7, între localitățile Boița și Lazaret, din județul Sibiu. Trei autovehicule au fost implicate în impactul devastator: un autoturism, un TIR și o autoutilitară. În ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, viața tinerei nu a mai putut fi salvată.

Potrivit primelor informații transmise de polițiștii sibieni, accidentul s-a produs la kilometrul 246 al DN7, la ieșirea din localitatea Lazaret.

O tânără în vârstă de 21 de ani, din județul Neamț, conducea un autoturism pe direcția Vâlcea – Sibiu. La un moment dat, din cauze care urmează să fie stabilite de anchetatori, aceasta a pătruns pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune cu un ansamblu TIR condus de un cetățean străin, în vârstă de 52 de ani.

În urma impactului violent, autoturismul tinerei a fost proiectat într-o autoutilitară care circula în aceeași direcție, la volanul căreia se afla un bărbat de 23 de ani, din județul Alba.

Luptă contracronometru pentru salvarea tinerei

La locul tragediei au fost mobilizate de urgență două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere.

Ajunși la fața locului, salvatorii au găsit-o pe tânăra de 21 de ani încarcerată în autoturism, în stop cardiorespirator.

Pompierii au intervenit pentru descarcerarea victimei, iar echipajele medicale au început manevrele de resuscitare, în încercarea de a-i salva viața.

Din nefericire, în ciuda tuturor eforturilor depuse de salvatori, tânăra nu a răspuns manevrelor de resuscitare, iar medicul a fost nevoit să declare decesul.

Polițiștii încearcă să stabilească împrejurările tragediei

Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Deocamdată, nu se cunoaște motivul pentru care autoturismul condus de tânăra de 21 de ani a pătruns pe sensul opus de mers.

În urma intervenției echipajelor de urgență și a cercetărilor efectuate la fața locului, circulația rutieră pe DN7 a fost reluată în condiții normale, fără restricții de trafic.

Subscribe

- Never miss a story with notifications

- Gain full access to our premium content

- Browse free from up to 5 devices at once

Alte știri din Mediaș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.