Statul român investește peste 1,1 miliarde lei pentru achiziția a 1.200 de ambulanțe noi, finanțarea fiind asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Beneficiarul investiției este Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), scrie Mediafax.
Contractul de finanțare a fost semnat de Ministerul Afacerilor Interne pe 24 decembrie 2025, valoarea totală a acestuia fiind de 1.129.717.726,21 lei, din care 933.651.013,40 lei reprezintă valoarea eligibilă din PNRR. Investiția include 1.000 de ambulanțe tip B (4×4) și 200 de ambulanțe tip C (4×4), cu termen de implementare 31 august 2026.
„Aprobarea PNRR pentru România asigură fondurile necesare achiziției a 1.200 de ambulanțe noi, destinate atât echipajelor SMURD, cât și Serviciilor de Ambulanță Județene. Astfel, Departamentul pentru Situații de Urgență continuă eforturile pentru modernizarea și extinderea parcului auto destinat intervențiilor medicale de urgență”, se arată într-un comunicat IGSU.
În 2022, prin Programul Dezvoltare Durabilă, fusese identificată finanțare pentru doar 591 de ambulanțe (470 tip B și 121 tip C). Odată cu revizuirea PNRR în 2025, proiectul a fost extins și integrat într-un singur program, permițând achiziția tuturor celor 1.200 de ambulanțe.
Până în prezent, 378 de ambulanțe tip B și 96 de ambulanțe tip C au fost deja livrate, fiind deja operaționale pentru echipajele SMURD și Serviciile de Ambulanță Județene.

