Vacanța de toamnă se apropie de final pentru elevii din întreaga țară. Luni, 2 noiembrie, aceștia se întorc în bănci, odată cu începerea celui de-al doilea modul al anului școlar 2026–2027.
Cursurile se vor desfășura până pe 22 decembrie, însă elevii vor beneficia de o nouă pauză la sfârșitul lunii noiembrie.
Mai exact, între 28 noiembrie și 1 decembrie, școlile vor fi închise timp de patru zile consecutive, datorită sărbătorilor legale de Sfântul Andrei și Ziua Națională a României.
Următoarea vacanță propriu-zisă va fi cea de iarnă, programată între 23 decembrie 2026 și 10 ianuarie 2027. Cursurile vor fi reluate pe 11 ianuarie.
Potrivit calendarului Ministerului Educației, vacanța de o săptămână din februarie va fi stabilită de fiecare inspectorat școlar, în intervalul 15 februarie – 7 martie 2027.

