Șeful DSU, Raed Arafat, a declarat sâmbătă, în direct la Digi24, că accesul nelimitat al copiilor și adolescenților la rețelele sociale reprezintă o problemă urgentă care trebuie soluționată. Oficialul a afirmat că „am ajuns la ceasul al 12-lea” și că lipsa unor măsuri ar putea avea un impact social grav asupra generațiilor viitoare.
Arafat a comparat rețelele sociale cu tutunul, reclamele la alcool și jocurile de noroc, subliniind că „copiii au devenit targetul lor”. El a explicat că mesajul său a fost transmis ca persoană fizică, nu în calitate de șef al DSU, și că problema afectează nu doar România, ci și alte țări.
Șeful DSU a atras atenția că excesul de timp petrecut pe ecrane de la vârste fragede poate duce la probleme de comportament și dificultăți de integrare socială pe termen lung. „Dacă nu recunoaștem această problemă și nu luăm măsuri, impactul asupra societății va fi major”, a spus el.
Arafat a subliniat că soluția optimă trebuie identificată la nivel parlamentar, menționând că există deja o inițiativă legislativă în acest sens. De asemenea, a evidențiat importanța educației în școli, inspirată din modele internaționale precum Finlanda, unde elevii învață de mici cum să analizeze critic informațiile de pe rețelele sociale.
Referindu-se la recentele incidente în care au fost implicați minori, șeful DSU a afirmat că aceste situații trebuie tratate foarte serios și că limitarea accesului la rețele sociale poate face parte dintr-un set mai larg de soluții pentru protejarea copiilor.

