AcasăROMÂNIAVești importante pentru pacienți: 33 de medicamente noi intră pe lista celor...

Vești importante pentru pacienți: 33 de medicamente noi intră pe lista celor gratuite și compensate

Date:

Știrile zilei

Școala începe cu reguli noi: două opționale în premieră și schimbări la admitere

Anul școlar 2026-2027 aduce mai multe schimbări pentru elevi...

Varianta Ocolitoare a Mediașului, amânată din nou. CNSC extinde termenul de soluționare

Proiectul Variantei Ocolitoare a municipiului Mediaș înregistrează o nouă...

Fără taxe și contoare la fântânile din gospodării. Ce spune proiectul aflat în dezbatere

Informațiile apărute în ultimele zile pe rețelele sociale, potrivit...

Tragedie pe Valea Oltului! Un sibian a murit după ce o stâncă a zdrobit mașina

O dimineață obișnuită s-a transformat într-o tragedie pe DN7,...
58 / 100 Punctaj SEO

Guvernul a aprobat o nouă actualizare a listei de medicamente gratuite și compensate, iar 33 de medicamente noi vor fi incluse în sistem, în timp ce pentru alte 19 medicamente vor fi extinse indicațiile terapeutice. Anunțul a fost făcut joi de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, relatează portalul de știri Agerpres.

Potrivit ministrului, aceasta este una dintre cele mai ample actualizări ale listei de medicamente din ultimii ani.

„La propunerea Ministerului Sănătății, Guvernul a aprobat astăzi o nouă actualizare a listei de medicamente gratuite și compensate. 33 de medicamente noi intră pe lista de gratuite și compensate, iar pentru alte 19 medicamente extindem indicațiile terapeutice”, a transmis ministrul pe Facebook.

Noi tratamente pentru pacienții oncologici

Printre noutăți se numără introducerea în sistem a primului medicament radiofarmaceutic, Lutetium Vipivotide Tetraxetan, utilizat în tratamentul cancerului de prostată.

De asemenea, alte 14 medicamente noi vor fi incluse în Programul Național de Oncologie, destinate tratării mai multor tipuri de cancer, printre care:

  • melanom

  • carcinom hepatocelular

  • colangiocarcinom

  • mielom multiplu

  • macroglobulinemie Waldenstrom

  • limfoame

  • cancer pulmonar fără celule mici

  • cancer mamar

  • cancer de prostată

  • tumori solide cu mutații genetice

  • tumori gastro-intestinale stromale (GIST)

Acces la tratamente pentru boli grave și rare

Actualizarea listei va permite accesul pacienților și la tratamente pentru mai multe boli grave sau rare, precum:

  • arterită cu celule gigante

  • hemoglobinurie paroxistică nocturnă

  • amiloidoză ereditară cu transtiretină

  • miastenia gravis

  • tulburări din spectrul neuromielitei optice

  • deficit de lipază acidă lizozomală

  • boala Fabry

Indicații terapeutice extinse pentru alte 19 medicamente

În același timp, pentru 19 medicamente deja compensate vor fi extinse indicațiile terapeutice, ceea ce înseamnă că acestea vor putea fi utilizate pentru mai multe afecțiuni. Printre acestea se numără trombocitopenia severă la pacienți cu boală hepatică cronică, sindromul Lennox-Gastaut (o formă severă de epilepsie pediatrică), boala Niemann-Pick tip C, artrita idiopatică juvenilă sistemică, alkaptonuria, nefropatia cu IgA sau colita ulcerativă moderată ori severă.

Lista include, de asemenea, tratamente pentru artrită psoriazică, febră mediteraneană familială, anumite tipuri de cancer pulmonar sau tiroidian, dar și pentru gliom la copii și adolescenți.

Ministrul Sănătății a subliniat că noile măsuri vor facilita accesul pacienților la terapii moderne, unele dintre acestea fiind extrem de costisitoare.

„Fiecare medicament introdus pe această listă înseamnă o șansă în plus la tratament, la timp câștigat și la speranță pentru pacienți și familiile lor”, a mai declarat Alexandru Rogobete.

Subscribe

- Never miss a story with notifications

- Gain full access to our premium content

- Browse free from up to 5 devices at once

Alte știri din Mediaș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.