Traficul este îngreunat miercuri pe Șoseaua Alba Iulia din municipiul Sibiu, unde a avut loc un accident rutier în care sunt implicate un autobuz de transport în comun și două autoturisme.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Sibiu, la fața locului au fost mobilizate de urgență două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, precum și o autospecială de stingere.
Din primele date, trei persoane ar avea nevoie de îngrijiri medicale, echipajele de intervenție acordând asistență la fața locului.
Intervenția este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.
Știre în curs de actualizare.

