Organizația locală AUR Mediaș a anunțat desemnarea lui Cornel Dan Proștean în cadrul Biroului de Conducere Județean Sibiu al Alianța pentru Unirea Românilor.
Reprezentanții filialei din Mediaș consideră această numire drept o recunoaștere a implicării sale în activitatea politică locală, dar și a viziunii orientate către promovarea tinerilor în funcții de conducere. În prezent, Proștean ocupă și funcțiile de președinte interimar al organizației AUR Mediaș și coordonator de zonă.
Potrivit organizației, desemnarea acestuia în structura de conducere județeană ar contribui la consolidarea rolului Mediașului în cadrul filialei AUR Sibiu și la o mai bună reprezentare a priorităților locale la nivel județean.
Într-un mesaj public, Cornel Dan Proștean a transmis că își asumă noua responsabilitate „cu seriozitate și determinare” și că își propune să contribuie activ la dezvoltarea comunității. Totodată, acesta a lansat un apel către cei care doresc să se implice în activitatea politică, subliniind că organizația este deschisă pentru noi membri, indiferent de vârstă sau domeniu de activitate.
Reprezentanții AUR Mediaș au transmis și mulțumiri conducerii județene pentru încrederea acordată.

