Consiliul Județean Sibiu a anunțat joi că proiectul de rectificare bugetară al județului nu a fost adoptat, după ce consilierii județeni ai PSD și AUR s-au abținut de la vot. Reprezentanții administrației județene susțin că decizia afectează direct servicii publice importante, investiții și funcționarea unor instituții aflate în subordinea CJ Sibiu, relatează Agerpres.
Potrivit unui comunicat transmis de Consiliul Județean Sibiu, abținerea consilierilor PSD și AUR ar fi fost motivată exclusiv politic, fără argumente tehnice sau administrative.
„Consilierii PSD și AUR s-au abținut de la vot pentru proiectul de rectificare bugetară a județului Sibiu, fără argumente și justificări tehnice sau administrative, printr-o decizie adoptată exclusiv pe criterii politice”, au transmis reprezentanții CJ Sibiu.
Conducerea instituției avertizează că respingerea rectificării bugetare poate afecta continuarea unor proiecte și capacitatea județului de a-și onora obligațiile financiare.
Printre măsurile care nu vor putea fi implementate în această etapă se numără suplimentarea bugetului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu cu peste 3,7 milioane de lei, bani necesari pentru plata salariilor și menținerea serviciilor sociale.
De asemenea, proiectul prevedea majorarea subvenției acordate Aeroportului Internațional Sibiu cu aproape 5 milioane de lei, utilizarea unei părți din excedentul bugetar pentru rambursarea anticipată a unor împrumuturi și reducerea cheltuielilor cu dobânzile, dar și actualizarea programului de investiții publice al județului.
Și reprezentanții USR Sibiu au criticat poziția consilierilor PSD și AUR, susținând că blocarea rectificării bugetare afectează în mod direct sistemul de asistență socială din județ.
„PSD și AUR au votat împotriva rectificării bugetare a județului Sibiu, iar odată cu ea a picat și rectificarea pentru DGASPC Sibiu. Asta înseamnă bani blocați pentru o instituție care lucrează cu oameni vulnerabili: copii, persoane cu dizabilități, vârstnici și familii aflate în dificultate”, au transmis reprezentanții USR.
Aceștia au mai afirmat că „din dorința de a regla conturi politice” au fost afectate domenii sensibile, precum asistența socială.
Conducerea Consiliului Județean Sibiu este asigurată de președintele Daniela Cîmpean, vicepreședintele Vlad Vasiu și vicepreședintele FDGR, Paul Kuttesch.
Până la momentul redactării acestei știri, reprezentanții PSD Sibiu și AUR Sibiu nu au transmis un punct de vedere oficial cu privire la acuzațiile formulate de CJ Sibiu și USR.

