Transgaz, transportatorul național de gaze, a anunțat un plan de investiții de peste 9 miliarde de euro pentru următorii 10 ani, destinată dezvoltării infrastructurii de transport gaze naturale, hidrogen și înmagazinare.
Conform planului de dezvoltare a Sistemului Național de Transport (SNT), compania va aloca 4,16 miliarde de euro pentru 13 proiecte majore de transport gaze, ce vor fi finalizate între 2025 și 2033.
Printre cele mai importante proiecte de transport gaze se numără amplificarea coridorului BRUA (Bulgaria-România-Ungaria-Austria), care va fi finalizat în 2029, și gazoductul Eastring-România Faza 1, estimat să fie gata în 2028.
De asemenea, Transgaz va investi 4,94 miliarde de euro în 10 proiecte pentru transportul hidrogenului, cu termene de finalizare până în 2042. Cel mai mare proiect va include un culoar de transport hidrogen pe direcția Giurgiu-Podișor–Bibești-Jupa-Horia-Nădlac.
Compania a alocat și 675 milioane de euro pentru 6 proiecte majore de înmagazinare a gazelor, care vor fi finalizate până în 2032. Transgaz va finanța aceste proiecte din surse proprii și împrumuturi, alături de fonduri nerambursabile.
Investițiile sunt considerate esențiale pentru consolidarea securității energetice a României și pentru integrarea țării în marile trasee de transport gaze naturale din Europa. În plus, Transgaz continuă programul de dezvoltare a infrastructurii de gaze, cu scopul de a sprijini producția de gaze naturale din Marea Neagră și consolidarea poziției României ca jucător cheie în Uniunea Europeană.
În acest context, Transgaz a înregistrat un profit net de 144,2 milioane lei în primele 9 luni ale anului 2024, o creștere semnificativă de 273% față de aceleași perioade din 2023. Compania este evaluată de investitori la 4,5 miliarde lei pe Bursa de Valori București.

