Liderul grupului de mercenari, Horațiu Potra, a transmis un mesaj vehement „locotenenților” săi, îndemnându-i să iasă la luptă pentru a „apăra democrația prin orice mijloc” după ce Biroul Electoral Central (BEC) a invalidat candidatura lui Călin Georgescu. Potra a postat mesajul pe un grup de mercenari, exprimându-și nemulțumirea față de decizia BEC și acuzațiile de „lovitură de stat din partea globaliștilor”.
În mesajul său, Potra a susținut că respingerea candidaturii lui Georgescu reprezintă o continuare a „hoției” care a avut loc în ultimii 35 de ani. El a subliniat că România trebuie să „fierbe” și a îndemnat la proteste violente, spunând: „Ieșiți fiecare în orașele voastre, mergeți în București, cu parul, furca, coasa și toporul. Cei care au arme să iasă cu armele.” Potra a menționat că „dacă noi nu suntem capabili să facem ceva, cine va face?” relatează ObservatorNews.
Aceasta nu este prima dată când Horațiu Potra îndeamnă la violență. Potra, despre care se spune că se află în Dubai sau Rusia, figurează pe lista persoanelor urmărite internațional, alături de fiul și nepotul său, fiind acuzați de tentativă de acțiuni împotriva ordinii constituționale și încălcarea regimului armelor și munițiilor. Înalta Curte de Casație a emis mandate de arestare în lipsă pentru aceștia.
În ceea ce privește candidatura lui Călin Georgescu, aceasta a fost respinsă de Biroul Electoral Central, iar Georgescu are la dispoziție 24 de ore pentru a contesta decizia. Membrii BEC, 14 la număr, sunt din diverse instituții și partide, printre care PSD, PNL, UDMR, USR, AUR, POT și SOS.

