Peste 600 de permise reținute într-o acțiune națională a Poliției Române.
Peste 600 de permise de conducere au fost reținute, sâmbătă, în cadrul unor acțiuni ale Poliției Române menite să crească siguranța rutieră, informează Poliția printr-un comunicat transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, dintre cele 608 permise reținute, 177 au fost pentru depășirea vitezei, iar 67 pentru conducere sub influența alcoolului. Totodată, au fost retrase 560 de certificate de înmatriculare.
Acțiunea a vizat prevenirea unor situații de risc și creșterea siguranței pe drumurile publice. La nivel național, peste 3.300 de polițiști și jandarmi au acționat pentru menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor violente și a consumului de droguri.
Au fost organizate 472 de filtre, fiind verificate 8.239 de autovehicule și legitimate 13.281 de persoane. De asemenea, polițiștii au efectuat 3.812 teste cu etilotestul și 136 teste pentru depistarea conducătorilor sub influența substanțelor psihoactive.
În cadrul acțiunii „Blocada”, au fost constatate 36 de infracțiuni la regimul circulației, iar 258 de permise au fost reținute (33 pentru alcool și 78 pentru viteză). Totodată, au fost retrase 265 de certificate de înmatriculare.
Poliția Română reamintește conducătorilor auto să respecte legislația rutieră pentru siguranța lor și a celorlalți participanți la trafic.

