Marți, aproape de miezul nopții, mai mulți locatari dintr-un bloc de pe strada Tineretului din municipiul Mediaș au ieșit în stradă și au incendiat mai multe gunoaie, în semn de protest.
Unii dintre aceștia au primit o somație prin care sunt informați că, în câteva zile, sunt obligați să părăsească imobilul.Potrivit surselor Mediaș24, cei care nu locuiesc legal în cartierul de pe strada Tineretului vor fi nevoiți să părăsească locuințele, iar cei care sunt în legalitate și au venituri vor primi o locuință din partea municipalității.
Unul dintre protestatari a transmis un live pe Facebook, iar la un moment dat au intervenit și jandarmii pentru a calma spiritele din zonă.
(VIDEO, AICI – ATENȚIE, limbaj licențios)
”Să-ți fie rușine, domnule primar! În plină iarnă scoți oamenii afară de pe strada Tineretului. Sunt copii mici, copii care merg la școală. Unde vor merge acum, pe timp de iarnă? Le-ai promis acestor oameni că le vei oferi locuințe, că pentru ei construiești blocurile, și acum dai locuințele altor oameni din Tocile. Să-ți fie rușine! Sunt oameni de pe strada Tineretului care te-au votat. Ai primit 7 milioane de euro pentru oamenii de aici, și i-ai mințit ani de zile că le vei da locuințe, iar acum îi scoți afară pe timp de iarnă. Să-ți fie rușine! Dumnezeu e acolo sus și vei primi pedeapsa, mai devreme sau mai târziu. Vom face grevă și nu vom lăsa lucrurile așa! Vom veni în fața primăriei. Să-ți fie rușine, Gheorghe Roman! Să vadă toată lumea!” a scris una din locatarele de pe strada Tineretului pe pagina de Facebook.

Revenim cu amănunte!