Statul pregătește noi măsuri pentru a combate evaziunea fiscală în domeniul produselor accizabile, vizând direct mii de firme din România care comercializează combustibili, alcool și tutun. Un proiect de act normativ prevede introducerea unor obligații stricte de autorizare și garantare financiară, scrie Economica.
Potrivit documentului, operatorii economici vor fi nevoiți să se reautorizeze și să demonstreze că dețin active la un anumit nivel, dar și să constituie garanții financiare ce pot fi executate de stat în cazul neplății accizelor.
Garanții de milioane de lei pentru comercianți
Pentru firmele care distribuie și comercializează angro produse energetice – precum benzina, motorina, petrolul lampant, gazul petrolier lichefiat, păcura sau biocombustibilii – va fi obligatorie constituirea unei garanții de 2.500.000 lei. În plus, acestea trebuie să dețină active corporale fixe în valoare de minimum 2.500.000 lei.
În cazul operatorilor care comercializează angro băuturi alcoolice și tutun prelucrat, garanția impusă va fi de 250.000 lei.
Totodată, firmele care doresc să distribuie sau să comercializeze păcură, inclusiv în sistem en detail, vor avea obligația de a se înregistra la Comisia pentru autorizarea operatorilor cu produse supuse accizelor armonizate, organizată la nivelul ANAF sau la autoritatea vamală teritorială.
Reautorizare obligatorie în 2026
Noile reguli impun și reautorizarea tuturor operatorilor din domeniu. Astfel, firmele care dețin deja autorizații – fie că sunt antrepozite fiscale, destinatari sau expeditori înregistrați ori importatori autorizați – vor trebui să solicite din nou autorizarea sau înregistrarea.
Termenul stabilit este între 1 martie 2026 și 31 mai 2026, inclusiv.
Evaziunea fiscală, principalul motiv
Autoritățile justifică aceste măsuri prin nivelul ridicat al evaziunii fiscale. Doar în domeniul tutunului, în 2025, pierderile estimate au ajuns la aproximativ 500 de milioane de euro.
În același timp, cantitatea de alcool accizat a scăzut anul trecut cu 7%, în contextul majorării accizelor, evoluție considerată un posibil semnal al creșterii evaziunii.
Și în sectorul carburanților au existat în mod constant cazuri de fraudă, unele cu prejudicii de zeci sau chiar sute de milioane de euro.

