Momente de panică, miercuri seara, într-un tren de pasageri care se îndrepta spre Sibiu, după ce locomotiva garniturii a luat foc în mers, în localitatea Câineni, județul Vâlcea.
Incidentul s-a produs la un tren care circula pe ruta Râmnicu Vâlcea – Sibiu. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vâlcea, incendiul a izbucnit la partea electrică a locomotivei diesel, în timp ce trenul se afla în deplasare, scrie Agerpres.
Cei mai mulți dintre pasageri au reușit să coboare singuri din vagoane înainte de sosirea echipajelor de intervenție. Pompierii au evacuat în siguranță alte trei persoane rămase în tren.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Stației Brezoi, cu două autospeciale de stingere. Flăcările au fost localizate rapid și lichidate înainte ca incendiul să se extindă la vagoanele de călători.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
În urma incidentului, traficul feroviar în zonă a fost afectat temporar. CFR a trimis o altă locomotivă pentru a remorca garnitura și pentru reluarea circulației feroviare.

