Municipiul Mediaș va avea reprezentare la unul dintre cele mai importante turnee de șah juvenil din lume. Mara Grama, sportivă legitimată la CSM Mediaș, va participa la Cupa Mondială FIDE pentru Cadeți 2026, competiție care se va desfășura în perioada 15 – 28 iunie, în Batumi, Georgia.
Turneul, considerat unul dintre cele mai puternice la nivel mondial pentru categoriile de juniori U8, U10 și U12, va reuni în acest an nu mai puțin de 663 de tineri șahiști din întreaga lume. Sportiva din Mediaș va concura la categoria Fete U12, acolo unde sunt înscrise 91 de participante din 67 de țări.
Participarea Marei Grama la această competiție reprezintă o nouă confirmare a valorii șahului medieșean și a rezultatelor obținute în ultimii ani de secția de șah a CSM Mediaș.
Tânăra sportivă va fi însoțită în Georgia de antrenorul Emil Deliman, alături de care a obținut performanțe importante în competițiile naționale și internaționale.
România va participa la Cupa Mondială FIDE pentru Cadeți 2026 cu o delegație formată din 9 sportivi, iar prezența unei reprezentante din Mediaș într-o competiție de asemenea nivel este un motiv de mândrie pentru sportul local.
Oficialii clubului CSM Mediaș i-au transmis Marei Grama un mesaj de susținere înaintea competiției, urându-i mult succes și rezultate pe măsura muncii și talentului demonstrat la tablă.
Pentru Mara Grama, participarea la competiția mondială din Batumi reprezintă o experiență importantă și o oportunitate de a concura împotriva celor mai buni tineri șahiști ai lumii.

