Zi importantă pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu. Un număr de 75 de pompieri militari au fost avansați în grad la termen, în cadrul unei ceremonii organizate astăzi.
Este vorba despre 11 ofițeri și 64 de subofițeri, pentru care avansarea reprezintă o recunoaștere a activității desfășurate, a profesionalismului și a misiunilor îndeplinite în slujba comunității.
Reprezentanții ISU Sibiu au transmis că noul grad înseamnă atât aprecierea muncii depuse până acum, cât și asumarea unor responsabilități și mai mari în viitoarele intervenții.
Conducerea inspectoratului le-a adresat felicitări tuturor celor avansați, urându-le succes în continuare și misiuni îndeplinite cu aceeași onoare, responsabilitate și devotament față de cetățeni.

